De fiecare dată, de 1 iunie ne gândim la copii. Ar trebui să ne gândim la copii tot timpul, dar-în fine- orice prilej de a ajuta este un motiv de încurajare și nu de critică.
Sunt sigură că mulți dintre noi am gresit față de un copil prinr-un avort sau, din nefericire, mai multe.
Mulți dintre noi păstrăm vii rănile copilului din noi.
A oferi înseamnă iubire. Iubirea vindecă întotdeauna
Hai să ne vindecăm!
De acest 1 iunie as vrea sa contribui la ajutorarea copiilor din Singureni. Am inteles ca le putem dona mâncare, jucării și bănuți. Cu hainele este mai greu, sunt 13 copii, cu vârste diferite, este dificil să le nimerim măsura. Deci, fără hăinuțe.
Putem dona fructe, legume, orez, paste, cereale. As prefera sa nu le ducem dulciuri și alte lucruri nesănătoase. Este foarte cald, va rog sa evităm ciocolata. Sunt sigură că măicuțele le pot face înghețată de casă, dacă le ducem fructe.
Jucăriile sunt binevenite - să fie curate și păstrate frumos, în așa fel încât chiar să se bucure copiii de ele.
Vineri 01 iunie, o sa strâng împreună cu Iuliana Luciu(ca sa nu mergem toți- grămadă) produsele pe care le donați și le vom duce în aceeași zi, copiilor din Singureni
Cine doreste să doneze bănuți, pentru că le sunt de mare folos, aveti mai jos contul:
"Am vorbit in urma cu cateva minute la telefon si a ramas sa va timit cont-ul nostru bancar. Acesta este RO 57 BITRBU 1RON 010058 CC03 INTESA SANPAOLO BANK-Bucuresti. Va multumim frumos si va dorim succes in activitatea dumneavoastra!"
Bendrisi Emilia
Asistent social, Fundatia Bambini in Emergenza.
https://m.facebook.com/Fundatia-Bambini-in-Emergenza-1125455497467653/
Bine ai venit! Nu stiu daca ceea ce cauti se gaseste aici. Citeste, inspira-te si mergi inapoi in viata ta.Daca nu-ti plac postarile mele, nu injura si nu-mi purta pica. Le-am scris cu dragoste, chiar daca tie nu-ti sunt de folos. Mergi in pace si iubire, calatorule!
Totalul afișărilor de pagină
//
t_rid = 'alinaalbert-blogspot-com';
(function(){ t_js_dw_time=new Date().getTime();
t_js_load_src=((document.location.protocol == 'http:')?'http://storage.':'https://secure.')+'trafic.ro/js/trafic.js?tk='+(Math.pow(10,16)*Math.random())+'&t_rid='+t_rid;
if (document.createElement && document.getElementsByTagName && document.insertBefore) {
t_as_js_en=true;var sn = document.createElement('script');sn.type = 'text/javascript';sn.async = true; sn.src = t_js_load_src;
var psn = document.getElementsByTagName('script')[0];psn.parentNode.insertBefore(sn, psn); } else {
document.write(unescape('%3Cscri' + 'pt type="text/javascript" '+'src="'+t_js_load_src+';"%3E%3C/sc' + 'ript%3E')); }})();
//]]>
ALINA ALBERT - FACEBOOK
Alina Albert -YOUTUBE
https://www.instagram.com/alina.albert.author/
Despre mine
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Te invit să comentezi cu o singură condție- să ai bun simț și iubire în suflet💖