Preț de o lumânare… Lumânări ard în clipe, În frunze și toamnă Se amestecă vise - Poveștile tale de iubire - Nescrise Se strâng în cearșafuri de noapte Grăbite - Către fericiri numărate În clipe!

Fragment din Șansa, volumul I

Preț de o lumânare…

Lumânări ard în clipe,
În frunze și toamnă
Se amestecă vise -
Poveștile tale de iubire -
Nescrise
Se strâng în cearșafuri de noapte
Grăbite -
Către fericiri numărate
În clipe!

“Astăzi, pentru prima dată de când ne cunoaștem, am
avut o extraordinară revelație asupra interacţiunii
noastre, că ’’relaţie’’ nu a fost. Mi-ar fi plăcut să-i pot
spune poveste, dar ma tem că nici asta n-a fost. Mi-a
fost îngrozitor de greu zilele acestea. Absenţa ta mi-a
provocat durere fizică, dar nu asta-i revelația. Ai vrea tu
să fie!(glumesc, evident)
Și cum ma întrebam eu așa, de una singură, de ce sufăr
dupa tine atât de tare, m-a pocnit deodată luciditatea.
Mi-am dat seama că, de fapt, nu TU imi lipseşti așa de
crunt, pentru că pe tine nu te cunosc.Eşti doar un bărbat
deştept, frumos, se pare - perfect adaptat social.Adică
de succes. Ca mulţi, mulţi alţii din lumea asta. E drept că
nu ştiu cu cați aș putea fi eu compatibilă; Tot atât de
adevărat este că, deocamdată, compatibilitatea mea cu
tine pare unidirecţională. A fost greu să accept adevărul
gol, goluţ în fața propriei mele conştiinţe și să admit că
sufeream pentru că, de fapt, îmi lipsea atenţia ta, îmi
lipseau atingerile tale și felul în care mă făceai să mă
simt importantă…
Eu, eu, eu....și nevoile mele, cenzurate sau nu. Știu, am
fost cumplit de egoistă, nu-i asa?! TU, benevol, mi le-ai
acoperit pe termen limitat, numai tu poți ști exact în ce scop.
Dar totul pleacă de la mine, de la faptul că mi-am
proiectat toate îndoielile și nevoile in tine. Or, tocmai mie
să mi se întâmple asta?!
Înseamnă că, până acum am fost o mica ipocrită și, pe
drept cuvãnt, viaţa mi-a dat prin tine o lecţie!
Dar, e tot atât de adevărat, că n-am fost eu cea care a
dat buzna în viaţa ta. M-ai ispitit cu ceea ce ştiai că-mi
lipseşte. Sunt sigură ca m-ai placut la început, dar ți-a
trecut repede. Oricare ar fi situaţia în care ma aflu, tot
nu m-am împăcat cu ideea că, dintr-un ’’cert’’ moment,
nu ți-ai mai părăsit confortul personal și m-ai tratat, ca
atare, într-un ’’anume’’ fel. Înclin să cred că, ai facut
asta pentru că eşti un om de mare caracter, ascultandu-
mi rugămintea și încercând să ma faci să ma ’’dez-
îndrăgostesc’’ de tine. Mi-ar fi plăcut să mă ții de mână,
să mă priveşti in ochi (ca în primele zile în care ne-am
cunoscut) si să-mi spui că tu, de fapt, îţi doreşti altceva.
Chiar crezi că nu aș fi înţeles asta? Până la urmă, eu
sunt cea care trebuie să-ţi multumesc pentru ceea ce mi-
ai oferit absolut benevol. Știu bine că nu are preț.(mă
refer la timp, desigur). Fiecare clipă pe care o petreci cu
cineva așa cum ai petrecut tu cu mine, este un dar
minunat pe care îl oferi persoanei respective.
Mai cred că oamenii nu apar întâmplător unii în vieţile
altora. Cum aș putea să mă supăr că nu mai vrei sau nu
mai poţi să-mi oferi asta? Să ştii că pentru mine eşti un
om minunat si, spre deosebire de alţii pe care îi
caracterizez în amintire, oricât de penibil sună și oricât
de inutil e să spun asta, să ştii că tot bine o să mă
gândesc la tine peste ani, sunt sigură. Îţi scriu cu dorinţa
să nu te gândești nici tu urât la mine, dacă se poate. Pe
lângă ideea de a mă scoate, e și aia de a mă explica și
de a ’’încheia’’ într-un fel, ca să pot merge mai departe.
Pentru mine, eşti un simbol al regretelor, al alegerilor
nefăcute, o încarnare doar pe jumătate – din nou suna
telenovelistic, dar cred că este exact. Am văzut că pot
simţi, că pot merge foarte departe cu imaginația, mai
departe decât anunţau premisele, dar că asta nu
anuleaza conţinutul concret al vieţii mele. Nu îmi fac
iluzia ca e ultima dată când mă las "furata", dar cel puţin
cred că nu o sa mai trec prin așa ceva; ai reprezentat
pentru mine nu doar ISPITA (asa cum ți-am scris in
poezie), ci și un fel de proces de conştiinţă continuu...
Îţi urez ’’să găseşti ceea ce-ți doreşti și mai ales să ai si
parte de asta!’’
Cu afecțiune maximă, recunoștintă și nici cea mai mică
urmă de regret ca te-am cunoscut…”
Nu știu de ce i-am scris. Poate că așa, având iluzia
ultimului cuvânt reușesc să trec mai ușor peste relațiile
“complicate”. De multe ori, în urma unei decepții în
dragoste, femeile își schimbă culoarea părului, își
modifică stilul vestimentar. Eu scriu scrisori. Este terapie
pură.
Citeşte! Dacă te regăsești în rândurile mele, FUGI! Există
undeva, în lumea asta mare un bărbat care să vrea să
înveţe să iubească alături de tine!
L-am cunoscut primăvara. Nu mi-a plăcut. Mi s-a părut
șters, cumva spălăcit. Avea ceva ce mă făcea să-l
resping energetic. Nici nu prea aveam chef de bărbați.
Mă aflam în convalescență emoțională după o relație
lungă, cu năbădăi. Am băut o cafea și în momentul în
care ne-am luat “la revedere” mi-am spus în gând că nu
mai avem de ce să ne revedem vreodată. A insistat cu
eleganță. Și-a pus masca de gentleman, perfect pe toate
planurile. Toată ființa mea îmi spunea că ceva nu se
leagă în toată povestea, dar eu nu și nu! Îi dădeam
înainte, cu ochii larg închiși!
După insistență prelungită, gâsca de mine a cedat. Cine
ar fi putut renunța la vorbe frumoase și confort
emoțional căpătat atât de ușor?! După trei zile petrecute
împreună, când am revenit în București, era complet
schimbat. De unde mă suna zilnic, de câteva ori pe zi, a
dispărut brusc, fără un semn.
După trei zile i-am trimis “încheierea”. Aș putea să mă
opresc aici și să păstrez o notă elegantă. Dar nu vreau.
Pentru că suferința mea nu avea nimic elegant în ea.
Nu știu de ce am acceptat să ne mai vedem după
“încheiere”. Ba știu.
Așa se întâmplă când privești relația ca pe o înfrângere.
Mare eroare. Relațiile nu se desfășoară deloc pe axa
succes-eșec! Relațiile sunt simple experiențe de viață din
care rămânem doar cu amintiri. Unele mai frumoase,
altele cumplit de urâte. Sunt desigur responsabilă pentru
tot ceea ce am acceptat în interacțiunea cu acest bărbat.
Când și-a dat masca jos, am descoperit un individ
malefic, viciat, tarat sexual. M-a invitat la el acasă într-o
seară. M-am dus. Speram să-l găsesc acasă pe bărbatul
acela drăguț și atent de la începutul relației.
Șocurile veneau în serie. Îmi studia etichetele hainelor și
părea foarte dezgustat de cele văzute. Cireașa de pe tort
a fost atunci când mi-a reproșat că port ciorapi ieftini, de
proastă calitate. “Drăguț” din fire, s-a oferit să-mi
recomande un magazin. I-am urmat recomandarea, din
pură curiozitate. Cea mai ieftină pereche de ciorapi din
acel magazin costa aproximativ cinzeci de euro.
Mă uitam perplexă la ceea ce mi se întâmpla și nu-mi
venea să-mi cred ochilor. Era ca și cum asistam la o
piesă de teatru absurd, teribil de proastă, dar nu mă
înduram să părăsesc sala, în speranța că finalul va salva
piesa. N-a salvat-o. Dimpotrivă i-a certificat proasta
calitate. Încercând să-mi explic ceea ce nu avea nicio
explicație, l-am “investigat” temeinic getlemenul
deghizat în sociopat. Sau viceversa?!
Așa am aflat că în fiecare seară, în fața casei lui, după
ora nouă, parca o mașinuță cochetă din care cobora o
femeie. De fiecare dată altă mașinuță și altă femeie. Am
mai aflat că era dependent de poker și că era de o
zgârcenie patologică, fiind de fapt un vânător de zestre.
Fusese căsătorit cu o femeie foarte bogată care nu i-a
tolerat probabil viciile. N-am vrut să plec dezamăgită din
povestea cu el, așa că i-am oferit o lecție de “eleganță”.
Am cumpărat cea mai ieftină pereche de chiloți pe care
am găsit-o, din piață, de pe o tarabă. Mi-am rugat toate
prietenele să-și taie etichete hainelor și să mi le aducă.
Aveam,slavă cerului, prietene care se îmbrăcau de la
marile case de modă, dar nu cutezau să-mi spună
vreodată că port ciorapi ieftini.
Am lipit etichetele de firmă pe lenjeria intimă și i-am
trimis-o sub formă de cadou, cu mesajul:
“Degeaba acoperi un produs ieftin cu etichete scumpe!
Nu-i schimbi calitatea! Nici produsului și nici celui care-l
poartă!”
Nu i-am văzut reacția și nici nu mă interesa foarte tare!
I-am mai trimis un tablou cu mine, nud, în mărime
naturală, o fotografie artistică a unuia dintre cei mai buni
fotografi din lume.
Evident că avea un mesaj: “Emoțiile adevărate nu au
nevoie de haine”.
“Decisiva” i-am dat-o într-o seară de toamnă. M-a scos
în oraș într-un restaurant select.
Nu știu ce îl apucase. Părea că brusc i se reaprinde
interesul și redevine gentlemanul pe care îl cunoscusem.
Am stat la masă exact atât cât i-a trebuit lumânării din
sfeșnic să ardă până la capăt. Am plecat separat, către
casa lui. Am băut un pahar de vin să prind curaj, m-am
ridicat și am plecat spunându-i că îmbătrânește urât și ar
trebui să-și schimbe repertoriul. Când am ajuns la
semafor, i-am trimis un mesaj frumos. Ultimul.
Orașul mi se părea frumos. Mi-am scuturat părul pe
spate și am apăsat accelerația. Eram din nou liberã!
Mesajele veneau unul după celălalt, dar nu mai aveam
dispoziția să le citesc. Le-am șters fără să le deschid,
fără nicio părere de rău.Am șters numele personajului
din agenda telefonului și din sufletul meu.Mă simțeam ca
o pasăre într-o colivie cu ușa deshisă care observase
pentru prima dată că se poate elibera.

Ast fragment este dăruit cu mare dragoste, spre inspirație și reflecție, pentru cei aflați în nevoie....