Alina Albert -Fragment "Sansa"

Oamenii în general nu-mi mai provocau niciun sentiment, de parcă ar fi fost marionete pe scena teatrului de păpuși al vieții mele, anacronic, incapabil să-mi provoace vreo emoție autentică.

Ca de obicei, m-am îngropat în muncă, muncă brută din aia fără pauze, ca nu cumva să am prea mult timp și sa-mi vină gândurile și amintirile înapoi. Orice om normal care își dă seama că trăiește urât face ceva să-și schmbe existența în bine. Problema este că eu nu realizam că trăiesc urât.

De-aia și viața mea devenise un tăvălug copleșitor. Eram marioneta circumstanțelor, nu construiam nimic, nu-mi proiectam nimic în afara obiectivelor financiare. Trăiam superficial, în bătaia valurilor și mă temeam grozav de adâncurile conștiinței mele pe fundul căreia zăceau de multă vreme corăbii scufundate.        

Am strâns din dinți și am vâslit hotărât mai departe, către nicăieri, vagabondul perfect pe canalele înguste și imperfecte ale vieții mele, printre femei, plăceri de moment, ambiții inutile….și mult timp irosit în zadar!

Un mesager trimis de destin, mi-a dezvăluit mulți ani mai târziu un adevăr care mi-ar fi fost de mare ajutor atunci: când păgubești sufletul unui om plătești mai întâi prin lucrul de care ești cel mai atașat, iar dacă nu îți înveți lecția, ajungi să plătești cu trupul suferința pe care ai provocat-o. Pare nebunească această perspectivă, dar dacă stau să fac o retrospectivă, tot ceea ce am trăit după episodul “Iuliana” reflectă just adevărul acestei ipoteze incredibile. Câte femei am “păgubit” sufletește?! Habar nu am! Dar cel mai tare mi-am păgubit sufletește copiii. I-am privat de timpul și atenția mea. De iubit, i-am iubit. Dar nu le-am oferit nici pe departe tot ce aveam mai bun și mai frumos în mine. În realitate eram mult mai sărac decât aș fi putut să-mi imaginez vreodată! În afară de bani nu aveam nimic. Sufletul meu era un deșert uriaș. Cu ce am plătit? Cu toată munca mea de o viață! Am pierdut tot! Un vălmășag de circumstanțe pe care oamenii superstițioși le numesc ghinioane m-au adus exact în locul în care mă aflu acum. Mi-am pierdut casele, afacerile, dar înaite de toate acestea m-am pierdut pe mine însămi!

Alina Albert

Frunza de arțar își chemase câteva surate și dansau în jurul sticlei de Jack de parcă băusem eu și se îmbătase toamna. Eram mai lucid ca niciodată! Aveam două alternative: să- mi închei viața ca un looser, trăgându-mi un glonț în cap fix în acel moment sau să aleg să trăiesc și să încerc să fac lucrurile altfel! Mi-era foarte limpede că ceea ce mi se întâmpla era consecința directă a unei vieți trăite iresponsabil.